UPDATE. Directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat că i s-au cerut explicaţii medicului de pe ambulanţa care ar fi urmat să ajungă la locuinţa lui Gyuri Pascu după a doua solicitare la 112, susţinând că există inadvertenţe în fişa echipajului.
"Au apărut inadvertenţe în fişa celui de-al doilea echipaj, care nici nu a intervenit la pacient deoarece ajunsese deja ambulanţa SMURD, şi datele care au fost coroborate cu interventia SMURD, orele date de ei pe tabletă. O să îl intrebăm, o să-i cerem o explicaţie medicului despre diferenţe", a declarat Alis Grasu pentru Mediafax.
În ceea ce îl priveşte pe medicul care a ajuns în urma primului apel la locuinţa artistului, acesta a fost sancţionat cu reducerea salariului timp de două luni cu 10%.
Medicul care a intervenit prima data a primit sanctiune administrativa şi reducerea salariului doua luni cu zece la sută.
Procurorii au cerut fişa de intervenţie şi alte acte medicale de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, de la Institutul de Medicină Legală şi de la SMURD, pentru unele dintre probele ridicate. Din ambulanța care a sosit prima dată la Ioan Gyuri Pascu, polițiștii au ridicat defibrilatorul, care va fi trimis pentru expertiză la Agenția Națională a Medicamentului pentru a se vedea dacă funcționează, precum și când a fost folosit în ultima perioadă. Au mai fost ridicate, de asemenea, fișa pacientului și înregistrări audio cu discuția dispecerat-apelant-medic și inventarul ambulanței, conform Realitatea TV.
Moartea lui Ioan Gyuri Pascu a fost precedată de o serie de erori medicale care s-ar putea să-i fi fost fatale. Medicul de pe ambulanţă nu a luat din maşină întreaga trusă medicală şi nici nu a consemnat în scris refuzul pacientului de a fi dus la spital. Sunt doar două dintre neregulile scoase la iveală de ancheta de la Serviciul de Ambulanţă. Concluzia: medicul urmează să fie sancţionat. Nu s-a luat încă o decizie în acest sens, dar cadrul medical poate fi cel mult amendat cu 10 la sută din salariu, pentru trei luni. O eventuală concediere poate fi făcută doar în baza unui verdict de malpraxis dat de Colegiul Medicilor.
Medicul care a venit prima dată acasă la Ioan Gyuri Pascu şi a constatat că acesta avea atacuri de panică nu i-a făcut nici măcar o electrocardiogramă, deşi actorul era cardiac şi suferea de diabet. Toţi parametrii erau normali, susţine Alis Grasu, coordonatorul Serviciului de Ambulanţă, aşa că artistului i-a fost administrată doar o doză de diazepam.
”În cazul de faţă medicul a folosit parţial echipamentul din dotare. Nu a luat cu dânsa defibrilatorul şi electrocardiograful”, a anunțat Alis Grasu. Asta înseamnă că medicul a încălcat din start regulamentul.
”Conform procedurii, trebuie sa plece cu aparatele aşa cum sunt și mașinile de prim-ajutor și masinile medicale de urgență. Există aparate care sunt obligatorii de dus. Sunt prevăzute, le duci cu tine întotdeauna”, anunța Raed Arafat.
Raportul comisiei de disciplină mai arată că pacientul ar fi necesitat internare, însă Gyuri Pascu ar fi refuzat să meargă la spital. Medicul era obligat să-l pună pe artist să refuze în scris internarea, ceea ce nu s-a întâmplat. Doctoriţa este la prima abatere, susţine Alis Grasu, aşa că nu se pune problema unei suspendări. Cadrul medical are o experienţă de 13 ani în sistem, iar de 7 ani lucrează la Ambulanţă. Comisia de disciplină a înaintat dosarul Colegiului Medicilor, for care va decide dacă a fost sau nu vorba despre malpraxis în cazul lui Gyuri Pascu. Ancheta, însă, va mai dura.
În paralel mai fac anchete Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică și Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Și poliția investighează cazul pentru moarte suspectă.
”Medicul de pe prima ambulanță, deciziile au fost facute în fața cazului respectiv. Nu a făcut de exemplu electrocardiograma. Poate alt medic facea. Din cauza asta Colegiul trebuie să discute cu el și să vadă care era substratul că medicul respectiv a decis să nu facă EKG. Aici e un caz medical unde medicul lucrează, decide pe baza unei analize. Și pentru asta trebuie să răspundă medicul în fața Colegiului Medicilor”, a declarat Raed Arafat.