S-au încheiat verificările la Institutul Marius Nasta din Capitală. Pompierii, o echipă de la SMURD, dar și o echipă tehnică au făcut verificări timp de mai multe ori și au constatat că toate instalațiile din unitatea mobilă ATI funcționează perfect, iar ceea ce s-a întâmplat aseară a fost legat de faptul că generatorul a pornit din cauza unei fluctuații de curent, iar ulterior s-a produs o combinație între acel fum care a ieșit din motorul Disel al generatorului și aburul care era în unitate. Din această cauză au văzut fum angajații spitalului.
Șapte pacienți erau internați în unitatea mobilă ATI în momentul în care a avut loc incidentul de duminică seara. Este vorba despre două femei și cinci bărbați cu vârste cuprinse între 55 și 62 de ani. Ulterior, toți cei șapte pacienți au fost mutați în pavilionul Covid al institutului. În prezent, patru dintre ei sunt internați în secția ATI a spitalului, iar ceilalți trei sunt în saloane COVID. Toți sunt dependenți de oxigen, însă sunt într-o stare de sănătate bună.
Unitatea mobilă ATI va funcționa timp de 24 de ore cu sistemul de climatizare pronit pentru a fi siguri că nu se va mai întâmpla nimic, iar ulterior va putea fi dată în folosință pentru a se interna pacienți.