I-a atras atenţia, iar, după ce şoferiţa a devenit recalcitrantă, poliţistul local a urcat în maşină pentru a cere ajutorul colegilor săi. Nu a mai apucat însă pentru că şi-au făcut apariţia trei persoane necunoscute, care l-au atacat.
Poliţistul local a fost bătut chiar prin geamul maşinii, iar cei trei bărbaţi i-au spart şi telefonul mobil omului legii.
”Colegul nostru a încercat să ia contact cu şoferul. Este vorba despre o doamnă, doamna a devenit irascibilă. Atunci colegul nostru a spus ca va lua legatura cu ceilalţi colegi, chiar s-a urcat în maşina instituţiei, a sunat la dispecerat, timp în care la locul faptei au apărut trei barbaţi necunoscuţi şi i-au aplicat câteva lovituri în mașină, prin geamul deschis. Noi credem că aceştia aveau legătură cu doamna admonestată. I-au spart colegului nostru şi telefonul mobil”, a precizat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Galaţi, potrivit presei locale.
Bărbatul este în spital. ”A fost adus un bărbat de 48 de ani, el fiind victima unei agresiuni, bărbatul este internat pe sectia de ORL, prezentând un traumatism cranio-facial“, a precizat dr. Daniela Lăcătuş, medic rezident UPU –SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Secţia 3, care fac cercetări pentru identificarea autorilor agresiunii şi pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.