Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman are în lucru şapte dosare cu minori care au dispărut, cel mai vechi fiind înregistrat în anul 1998, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, inspector principal Daniela Păşu.
Potrivit sursei citate, este vorba de şase băieţi şi o fată. La data dispariţiei, băieţii aveau vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, iar fetiţa avea 3 ani.
Cel mai vechi dosar este cel al unui minor din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, dispărut în împrejurări necunoscute din localitatea de domiciliu în luna august 1998, când băiatul avea vârsta de 7 ani.
Cel mai recent dosar a fost deschis de poliţişti în luna iulie, când un adolescent de 17 ani, din Roşiorii de Vede, a plecat voluntar din centrul de plasament unde era internat.
În ultimele 12 luni, la IPJ Teleorman au fost înregistrate 58 de dispariţii de minori, 56 dintre cazuri fiind soluţionate. Toate acestea au reprezentat plecări voluntare, cu o singură excepţie. Este vorba de o fetiţă în vârstă de 2 ani care a fost luată de mama sa fără acordul tatălui. Zece dintre minorii daţi dispăruţi s-au întors singuri la domiciliu, ceilalţi 46 fiind depistaţi de poliţişti.
Au fost şi cazuri, nouă la număr, în care minorii găsiţi de poliţie au refuzat să se întoarcă acasă sau în centrul de plasament, a adăugat sursa citată.
Potrivit IPJ Teleorman, printre cauzele care i-au determinat pe minori să plece de acasă se numără situaţia materială precară din familie, certurile cu părinţii legate de relaţiile cu persoane de sex opus, situaţia slabă la învăţătură, întoarcerea la membrii familiei a copiilor aflaţi în centrul de plasament, imposibilitatea supravegherii tuturor minorilor internaţi în centrele de plasament.