În data de 23 iunie 2016, a fost declanşată o acţiune la care participă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind puse în executare 19 autorizaţii de percheziţie (inclusiv la o instituţie publică).
”Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de funcţionare a sistemului de protecţie specială a copiilor instituţionalizaţi, în perioada 2014 – 2016 (ca urmare a unui denunţ formulat în luna noiembrie 2015), în cadrul unui centru din Bucureşti”, transmite Parchetul Capitalei.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
De asemenea, o parte dintre activităţi au fost realizate în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopție, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil şi Fundaţia SERA.