Reporterii de la presa locală au surprins imagini șocante în Suceava, pe podul de la Milișăuți. Gropile adânci și-au făcut loc pe mijlocul drumului, exact pe unde circulă zi de zi sute de mașini și camioane.
Structura metalică este și ea într-o continuă degradare și, de la un capăt la altul, e mâncată de rugină.
La Brașov, situația e similară.
Podul din fosta șosea care ocolește Brașovul a devenit un simbol al pericolelor.
Balustradele abia dacă mai rezistă, iar una din traversele din beton care susțineau trotuarul s-a prăbușit în urmă cu șase ani. Podul și sectorul de drum de care aparține au fost, inițial, ale Primăriei Brașov și au ajuns, apoi, la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acum, însă, niciuna dintre instituțiile care ar trebui să se ocupe de pod nu poate estima când ar trebui să fie reabilitat.