Ministrul fondurilor europene a confirmat că „există condiția ca pensiile să nu depășească 9,4% din PIB, dar acesta este un lucru bun. Noi, în momentul de față, suntem undeva sub 8% din PIB ca nivel al valorii pensiilor. Din punctul meu de vedere, este un lucru bun pentru că bugetul trebuie să fie solid. Ceea ce trebuie să spunem, de asemenea, legat de acest procent este că acest procent vine la pachet cu o reformă în sistemul pensiilor, astfel încât în materie de pensii speciale, cum sunt ele numite, sistemul să fie revizuit astfel încât să nu mai avem pensii mai mari decât salariul, de exemplu. În sistemul public de pensii, sunt câteva lucruri care vor conduce la o echitate mult mai mare”, joi seară, la un post TV.
Întrebat dacă este posibil să nu mai crească pensiile pentru a respecta anumimte condiții prevăzute în PNRR, liberalul Dan Vîlceanu a avertizat că „depinde cât promit partidele în ani electorali că pot majora pensiile, dar atunci va fi mult mai ușor să ne dăm seama care din partide minte”.
„Puteți vorbi cu orice pensionar legat de acel indice de corecție, care e un lucru care induce inechități, sau de faptul că pensiile ar trebui calculate pe punctele pe care le-ai strâns, nu raportat la un stagiu de cotizare care este mai mare sau mai mic în funcție de cum vrea un partid sau altul să modifice legea”, a mai spus Dan Vîlceanu.
Legat de majorarea vârstei de pensionare până la 70 de ani, Dan Vîlceanu a explicat că „nu există o obligativitate de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani, nu, dar există într-adevăr în PNRR stimulente pentru cei care vor să rămână în câmpul muncii până la 70 de ani. Este cu totul altceva”.
Marius Budăi a anunțat joi seară că a doua OUG pe care a semnat-o se referă la majorarea pensiilor.
„A doua ordonanţă extrem de importantă se referă la majorarea pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri. Şi anume pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoarea de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la valoarea de 1.442 de lei la valoarea de 1.586 lei”, a declarat ministrul Muncii.