În urma acțiunii, cinci mandate de aducere la audieri vor fi puse în aplicare.
"La data de 14 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române efectuează 6 percheziții la locuințele unor persoane din Ploiești, bănuite de șantaj", se arată într-un comunicat al IGPR.
Din cercetări, a reieșit că, în cursul anului 2016, persoanele în cauză ar fi determinat mai multe persoane să le remită diverse sume de bani, prin amenințarea cu acte de violență.
La percheziții participă și jandarmi.