PLANURILE lui Vlad Voiculescu: Nu o să prezint machete, promisiuni despre cum vor răsări spitale. Urgența - Să revizuim normele pentru secțiile cu pacienți COVID-19

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Vlad Voiculescu a anunțat luni că proiectele pentru spitalele regionale vor fi accelerate și că în perioada următoare va prezenta o revizuire a regulilor din spitale, în primul rând a normelor pentru secțiile cu pacienți COVID-19, care este „o urgență”, după tragedia de la „Matei Balș”. „Doar a ne uita înapoi și a găsi vinovați nu ne ajută foarte mult, nici pe pacienți, nici pe cei care îi îngrijesc”, a declarat, luni, ministrul Sănătății. Acesta a anunțat că a cerut ajutor de la OMS pentru coordonarea proiectelor de spitale noi, dar și pentru cele vechi. Sorin Ungureanu, președintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), a spus că va prezenta până la sfârșitul săptămânii un set de propuneri pentru spitale, legate de asigurarea unei infrastructuri mai bune. Anunțurile au fost făcute la o conferință-dezbatere despre infrastructura spitalelor din țară, organizată de Colegiul Medicilor din România.