"Din ceea ce ştim, planul va fi prezentat la începutul anului 2019, adică în curând. Nu cunoaştem detaliile planului, dar ştim că a fost finalizat", a declarat Danny Danon marţi, conform cotidianului Times of Israel.
Diplomatul israelian a subliniat că începutul anului 2019 este o perioadă bună pentru prezentarea planului de pace, cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din Israel. Anunţarea planului la începutul anului 2019 va permite "evitarea interferenţelor în dezbaterile politice din Israel", a spus Danon, precizând că nu ştie dacă planul prevede soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian.
În urmă cu o săptămână, ministrul israelian al Justiţiei, Ayelet Shaked, a afirmat că planul de pace elaborat de Administraţia Donald Trump este "pierdere de vreme". "Distanţa între poziţiile israelienilor şi palestinienilor este prea mare. Nu văd niciun mod prin care să apropiem aceste poziţii acum", a declarat Ayelet Shaked, conform publicaţiei The Jerusalem Post. "Eu, personal, cred că (planul de pace - n.red.) este o pierdere de vreme. Deşi vreau pacea mai mult decât oricine altcineva, cred că sunt doar mai realistă, ştiu că în viitorul apropiat nu este posibil. Dar să vedem ce vor oferi Statele Unite", a spus Ayelet Shaked. Întrebată dacă i-ar spune preşedintelui Donald Trump să nu îşi "piardă vremea" cu acest plan de pace, Ayelet Shaked a răspuns: "Absolut".
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 decizia controversată de a considera oraşul Ierusalim drept capitala Israelului şi, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană şi Rusia. Ulterior, pe fondul criticilor, preşedintele SUA a încercat să îşi nuanţeze poziţia privind statutul Ierusalimului, refuzând să excludă posibilitatea împărţirii oraşului şi explicând că israelienii şi palestinienii trebuie să stabilească frontierele în oraş. Liderul de la Casa Albă a transmis Israelului că pacea necesită "compromisuri dure".
După decizia privind Ierusalimul, Autoritatea Palestiniană a anunţat că nu va mai considera Statele Unite mediator în procesul de pace israelo-palestinian, aflat în impas. Administraţia Donald Trump a semnalat în februarie intenţia reluării contactelor cu palestinienii despre procesul de pace cu Israelul, dar preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a părut să respingă ideea, cerând constituirea unui cadru multilateral de negocieri.
Imediat după începerea mandatului, preşedintele Donald Trump exprima intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea "ocupaţiei", pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului. "Sincer, nu cred că este ceva atât de dificil aşa cum au crezut oamenii ani întregi. Avem nevoie de voinţa ambelor părţi. Credem că Israelul vrea acest lucru, credem că Mahmud Abbas vrea, dacă vreţi amândoi vom ajunge la un acord. Vom face acest lucru, sunt şanse foarte mari", afirma Donald Trump, citat de site-ul cotidianului israelian Haaretz. "Am discutat cu Benjamin Netanyahu şi cu mulţi lideri israelieni, vom iniţia un proces care sperăm să conducă la pace; am auzit mereu că cel mai dificil acord ar fi cel între israelieni şi palestinieni; să demonstrăm contrariul", a adăugat Donald Trump.
La rândul său, Mahmud Abbas evidenţia angajamentul pentru ajungerea la un acord de pace bazat pe înfiinţarea unui stat palestinian care să coexiste cu Israelul conform frontierelor din anul 1967. "Noi suntem deschişi noilor oportunităţi pentru pace. A venit vremea ca Israelul să înceteze ocupaţia", a afirmat Mahmud Abbas.
În cursul întrevederii pe care a avut-o la Casa Albă cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, Trump a evidenţiat relaţia specială a Statelor Unite cu Israelul, promiţând acţiuni pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian şi îndemnându-l pe premierul israelian să limiteze activităţile de colonizare în Cisiordania. "Statele Unite şi Israelul au o relaţie de nedespărţit. Statele Unite vor încuraja pacea şi un acord de pace major. Însă părţile implicate trebuie să negocieze direct un astfel de acord", a adăugat Donald Trump, notând că Israelul se confruntă cu grave provocări de securitate şi reiterând că acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul este "unul dintre cele mai proaste".
În acelaşi timp, Donald Trump l-a îndemnat pe Benjamin Netanyahu să limiteze activităţile de colonizare în Cisiordania. "Aş vrea să văd limitarea puţin a colonizării", a subliniat liderul de la Casa Albă. Întrebat dacă preferă soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, sau dacă are în vedere alte opţiuni, Trump a răspuns atunci: "Sunt mulţumit cu cea care le place lor cel mai mult".