În plângerea penală depusă la Parchet, Marius Marinescu le-a cerut procurorilor să fie efectuate cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: omorârea animalelor cu intenție; maltratarea și schingiuirea animalelor; provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace; folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri.
"Folosirea animalelor în spectacole nu are un caracter educativ pentru copii. Cei mici înțeleg că pot chinui animalele pentru a se distra. În felul acesta, animalelor li se încalcă drepturile, iar percepția copiilor privind ființele vii este distorsionată", a declarat sâmbătă Marius Marinescu, pentru Agerpres.
Plângerea penală a fost depusă vineri la Parchetul General, după ce un incendiu puternic a izbucnit joi la o anexă a Circului Globus, iar 11 animale au murit arse de vii.
"Trebuie subliniat faptul că animalele sălbatice deținute de către reprezentanții Circului Globus și utilizate în spectacole nu au beneficiat niciodată de condițiile habitatului natural, acestea fiind permanent stresate psihic și fizic, prin nesfârșitele ore de dresaj. Animalele care nu mai puteau fi utilizate în spectacole erau 'trase pe dreapta', nemaiprezentând interes nici măcar în asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție, ca în cazul de față. Așadar, animalele în cauză erau exploatate doar pentru divertisment și bani. Este indubitabilă comiterea infracțiunii de ucidere a animalelor, sub aspectul vinovăției cu intenție. Având în vedere că, în reglementarea faptei, legiuitorul nu a prevăzut existența unui anume scop pentru a se putea ajunge la concluzia că această faptă s-ar comite numai cu intenție directă (conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit.a Cpp) apreciem că această faptă s-a comis și cu forma de vinovăție a intenției indirecte, respectiv făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui (art.16 alin.3 lit.b Cpp). Aceasta pentru că, deși cunoaște starea imobilului, starea instalațiilor electrice, instalează calorifere pentru încălzirea animalelor supraîncărcând rețeaua electrică, fapt ce conduce la producerea incendiului. O asemenea atitudine iresponsabilă se manifestă deoarece animalele folosite în spectacole pot fi înlocuite oricând, bunăstarea și protecția acestora fiind lăsată la latitudinea îngrijitorilor", se arată în plângerea lui Marius Marinescu.
În legătură cu infracțiunea de "provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace", Marius Marinescu susține că neasigurarea condițiilor de habitat natural și supunerea animalelor la ore intense de dresaj provoacă acestora suferințe psihice și fizice.
"Obligarea unui animal sălbatic să execute comenzile dresorului, prin diverse metode 'aplicate', constituie fapte de maltratare și schingiuire. Ținerea unui animal sălbatic captiv într-un perimetru de cele mai multe ori restrâns înseamnă atât maltratare și schingiuire, cât și traume fizice și psihice, doar pentru ca acel animal să asigure divertismentul unora. Vă rugăm să dispuneți verificări și cu privire la existența și respectarea dispozițiilor din Legea nr.9/2008, care modifică și completează Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor, art. 11: '(1) Deținătorii de animale pot deține animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizați de Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București. (2) Condițiile privind deținerea animalelor sălbatice se stabilesc prin Ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la propunerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor'. Justiția trebuie să decidă interzicerea, în regim de urgență, a folosirii animalelor domestice sau/și sălbatice în circuri, conform legislației în vigoare. Fapt pentru care vă solicităm să dispuneți efectuarea de cercetări cu celeritate și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor", mai cere Marius Marinescu.
Un incendiu a izbucnit, joi, la o clădire din Șoseaua Petricani în care se aflau mai multe animale, 11 dintre acestea, printre care și doi tigri, nemaiputând fi salvate. Clădirea aparținea Circului Globus și era destinată animalelor retrase din activitate. Vineri, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe managerul Circului Globus, Victor Coman.