UPDATE: ISU Satu Mare a anunţat că a fost solicitat şi sprijin aerian din partea elicopterului de la Jibou.
„În acest moment, trei victime, care sunt intubate, sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgente Satu Mare cu o ambulanţă SMURD (TIM), respectiv o ambulantă SAJ”, a transmis ISU Satu Mare.
Alte două persoane rănite au refuzat transportul la spital.
În total sunt 11 persoane rănite, dar situaţia este în dinamică.
Știrea inițială: Pompierii din Satu Mare au intervenit după ce s-a produs o explozie într-un apartament dintr-un bloc din Carei.
„În acest moment, 7 echipaje ale pompierilor sătmăreni intervin cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înalţime şi 4 ambulanţe SMURD (3 cu echipaj de prim-ajutor, iar una de terapie intensivă mobila), pentru evacuarea şi acordarea îngrijirilor medicale victimelor rezultate în urma producerii unei explozii la apartamentul etajului 4, dintr-un bloc situat în Piaţa Avram Iancu, din Carei”, anunţă ISU Satu Mare, potrivit publicației presasm.ro.
Sursa citată a precizat că explozia a fost urmată de incendiu, astfel forţele militare acţionează în acest moment şi pentru lichidarea incendiului. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
„Până în prezent s-au înregistrat 11 victime”, a transmis ISU Satu Mare, fără a prcizat starea victimelor.