„Scopul principal al şedinţei de azi este să prelungim cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază. Este decizia prin care, începând cu a doua parte a anului trecut, am oprit creşterea speculativă a preţurilor. Continuarea acestui mecanism cu încă două luni este necesară, fiind un ajutor esenţial mai ales pentru cei cu venituri mici”, a declarat premierul în şedinţa Executivului.
„În paralel, vom construi împreună cu marile lanţuri de magazine, cum am şi stabilit, un mecanism predictibil pe termen lung. Vrem să ţinem preţurile sub control, iar fermierii, producătorii şi procesatorii români să primească răsplata corectă pentru munca lor”, a subliniat premierul.