Principalul pericol legat de modificarea formei medicamentului este ineficienţa acestuia. Sfărâmându-l riscăm să pierdem din cantitatea de substanţe active şi să reducem astfel doza necesară.
În plus, anumite principii active nu trebuie expuse la lumină sau la aer tocmai pentru că îşi pierd din eficienţă.
Alteori, stabilitatea moleculei este distrusă de temperatura lichidului în care medicamentul este amestecat.
Nici laptele sau iaurtul nu sunt indicate pentru dizolvarea unui medicament, deoarece calciul este susceptibil de a degrada principiile active ale medicamentului, atrag atenţia autorii unui studiu efectuat la spitalul universitar din Nice (Franţa), citaţi de Adevărul.
Fiecare medicament are reguli de administrare, pe care pacienţii trebuie să le respecte. Forma de prezentare şi difuzarea substanţelor active influenţează modul în care sunt absorbite de organism, au explicat medicii.
Spre exemplu, medicamentele gastro-rezistente, care de obicei sunt sub formă de capsule învelite cu o peliculă protectoare, sunt special concepute pentru a traversa stomacul fără a fi alterate de mediul foarte acid, astfel încât substanţele active să se elibereze doar la nivelul intestinului. Sfărâmându-le se distruge pelicula protectoare şi dacă sunt luate fără aceasta, în mod sigur se reduce eficienţa lor.
O altă categorie care nu trebuie sfărâmate sunt medicamentele cu eliberare prelungită (majoritatea sunt indicate contra durerilor). Acestea sunt formulate în aşa fel încât să nu fie absorbite imediat de organism.
Ele conţin excipienţi, care au rolul de a modifica viteza de absorbţie a substanţelor active. Dacă un asemenea medicament este pisat si administrat sub formă de praf, el va acţiona în întregime în prima oră.
Apoi durerile reapar, pacientul este tentat să mai ia unul şi astfel există riscul de supradozaj.