Este vorba despre istoricul Mihai Maxim care a murit la vârsta de 74 de ani. România îl pierde, astfel, pe cel care a căutat în arhivele de la Istanbul documente din întreaga perioadă medievală şi în special pe cele referitoare la domnitorii Brâncoveanu şi Cantemir.
Profesorul Mihai Maxim a fost director al publicaţiei Româno-Turcica, a predat cursuri de Istoria Imperiului Otoman şi a Sud-Estului Europei, iar în bibliotecile de specialitate se găsesc peste 100 de cărţi care îl au ca autor, coautor sau coordonator, anunţă rador. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, la prânz, la Biserica „Înălţarea Domnului” din Bucureşti.