Astfel, potrivit noilor estimări, compania americană se aşteaptă acum la vânzări de 26 miliarde dolari de pe urma vaccinului în 2021, după ce anterior estima 15 miliarde dolari. Pentru a-şi îndeplini obiectivul, Pfizer va livra anul acesta 1,6 miliarde doze de vaccin, relatează G4Media.ro.
Costul şi profitul brut de pe urma vaccinului sunt împărţite în mod egal între Pfizer şi BioNTech.
Vaccinul COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech a fost unul din primele vaccinuri care a fost aprobat pentru utilizarea în regim de urgenţă în SUA şi alte câteva ţări, iar analiştii se aşteptau ca producătorul farmaceutic să îşi majoreze vânzările cu câteva miliarde de dolari.