La fața locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Voluntari, poliţişti locali şi efective din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov.
Oamenii legii au amendat toate persoanele prezente la petrecerea privată și pe organizatori, conform Legii 55/2020. Valoarea amenzilor se ridică la 23.500 de lei. Două dintre aceste sancţiuni, în cuantum de 4.000 de lei, au fost date organizatorilor, potrivit IPJ Ilfov.