Vineri dimineață, în jurul orei 1 prin apel 112, polițiștii de la secția 6 au fost alertați că o petrecere de proporții somnul oamenilor.
La fața locului au fost identificate și legitimate aproximativ 170 de persoane.
Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10 mii de lei, conform Legii nr 55 pe 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Petrecerea a fost oprită, toate persoanele identificate fiind sancționate contravențional, transmite Politia Capitalei.