Fostul premier al României aduce în atenție o parte mai puțin cunoscută a istoriei sale personale - relația sa cu Zoe Ceaușescu. Petre Roman a mărturisit că a fost îndrăgostit de fata cuplului Ceaușescu în tinerețe, nelăsând loc de interpretări sau speculații.
„Am cunoscut-o pe Zoia Ceaușescu, am cunoscut-o după primul an de doctorat, așa era regula, trebuia să te întorci, după primul an, acasă, în vacanță. Și m-am întors, aveam biletul de avion plătit dus-întors.
Și în vacanța aia am cunoscut-o pe Zoia. Am cunoscut-o bine și am de spus despre ea numai cuvinte foarte frumoase. Era un om absolut admirabil. De altfel, dintre toți cei trei, fără îndoială că ea era omul cel mai normal și, în același timp, o fată foarte inteligentă, foarte capabilă, era matematician” a spus Petre Roman în cadrul interviului postat pe YouTube.
Mai mult, fostul premier a vorbit și despre relația sa cu ceilalți copii ai cuplului Ceaușescu:
„Și ne-am înțeles foarte bine, dar, ciudat, nu știu cum să spun, dar toți trei copiii erau bine educați. Chiar și Nicu. L-am cunoscut pe Nicu atunci, cu el am stat de vorbă mai mult, pe Valentin îl cunoscusem pentru că al meu cumnat, fratele soției mele, fusese la studii împreună cu el. Prin urmare… nu pot să spun despre copiii ăștia nimic rău. Nici măcar despre Nicu Ceaușescu”, a spus Petre Roman.
Relația dintre Zoe și Petre Roman nu a mers mai departe, întrucât Elena Ceușescu s-a împotrivit. În urmă cu doi ani, în cadrul unei emisiuni tv, Petre Roman a povestit: „Am cunoscut-o pe Zoia în 1972, a fost un moment foarte frumos, cu parfum de idilă. Când eu am cunoscut-o, eram de un an și jumătate la Toulouse, cu o bursă de care au beneficiat și alți două sute de români. Zoia era o fată foarte bine educată, o fată frumoasă, nu-ți dădea impresia că e fata cui este\".