"Când ești în alegeri trebuie să promiți oamenilor cum va fi viitorul. Noi nu am avut în această campanie un program de viitor. Eu, dacă eram un simplu bucureștean, voiam să știu ce-mi propui pentru viitor. Nu poți să vorbești numai despre faptul că ai realizat ceva. O campanie electorală este despre viitor," a afirmat fostul premier, luni seară, la TVR.
Pe de altă parte, Roman a recunoscut că nici nu a încercat să-i dea sfaturi Gabrielei Firea, pentru că nu s-a întâlnit cu ea niciodată, în timpul campaniei. "De când am acceptat propunerea de a fi primul pe lista acordul dintre noi a fost foarte clar, eu sunt acolo ca personalitate independentă, nu mă pot implica în nciun fel în ceea ce privește PSD."
sursă video: TVR
min 47.30
De altfel, fostul premier a recunoscut că nu s-a întâlnit cu niciunul dintre ceilalți consilieri generali PSD, între care Anghel Iordănescu, Dumitru Dragmoir, Elisabeta Lipă sau Daniel Pancu, Monica Davidescu, decât în momentul în care s-a depus lista, pe 17 august.
La momentul respectiv, Roman afirma că ”nu se mai pune problema să stau pe margine, să observ ce se întâmplă și să dau sfaturi, am decis să intru și să fac ceva pentru bucureșteni.”