Întrebat dacă românii vor fi nevoiți să își schimbe radical alimentația, să treacă de la carne de animale la insecte, Petre Daea a declarat că nu va fi nevoie ca românii să recurgă la astfel de măsuri extreme.
„Noi suntem în echipajul acesta al înțelegerii fenomenului și al siguranței că nu vom ajunge în situația că nu vom folosi hrana pe care o pun în discuție așa ca oferta să mâncăam greieri sau lăcuste și să lăsăm la o parte ceea ce producem. Când eram noi copii, când luam un măr dintr-un pom și îl introduceam așa în gură dorind să descoperim gustul, dacă apărea un vierme, aruncam și mărul. Iată cum acum să luăm viermele și să nu mâncăm marul”, s precizat Petre Daea.
La rândul lui, Vlad Botoș, europarlamentar, a spus că nu consumă insecte. Acesta a continuat subliniind că tema insectelor în alimentația oamenilor a fost discutată acum mult timp. Europarlamentarul chiar i-a dat dreptate ministrului Daea și a explicat că Uniunea Europeană nu poate schimba forțat dieta oamenilor.
„Nu putem să venim acum, după un an jumate și să aruncăm această temă că UE ne impune nouă românilor să mâncăm insecte. Nu ne poate impune UE ce să mâncăm. Noi putem să continuăm să mâncăm mai departe sărmăluțe ți grătare”, a afirmat Vlad Botoș.
La discuție s-a alăturat și fostul ministru Eugen Teodorovici, care a spus că făina proteică pe bază de insecte este deja folosită peste tot în lume la creșterea de animale. Și el a dat asigurări că românii vor mânca alimentele tradiționale obișnuite în continuare.
„Asta cu mâncatul în zona umană, mai vedem, fiecare dacă vrea să facă, nu se impune. Nu se obligă, dar permite asta la nivel european. Trebuie să fim, să spunem așa... că sarmaua și cârnăciorul nu o să ni-l ia nimeni de pe masă nouă, ca români, asta cu siguranță”, a spus Eugen Teodorovici.