Comisia publică, independentă şi consultativă "Privacy and Civil Liberties Oversight Board" (PCLOB), alcătuită din cinci membri, a aprobat oficial miercuri un raport cu privire la programele de supraveghere ale NSA în străinătate, inclusiv PRISM, pentru a le valida legalitatea.
Experţii au ajuns la concluzia că supravegherea comunicaţiilor electronice şi telefonice ale cetăţenilor non-americani în străinătate, în conformitate cu articolul 702 al legii privind spionajul, a fost unul dintre cele mai eficiente instrumente ale serviciilor americane de informaţii în lupta contra terorismului.
Potrivit acestei analize a operaţiunilor NSA, în aproximativ 30 de cazuri, informaţiile obţinute datorită acestor programe "au fost catalizatorul iniţial care a permis identificarea unor terorişti necunoscuţi anterior şi/sau a unor planuri de atentate".
În alte aproximativ 20 de cazuri, supravegherea a contribuit la o anchetă antiteroristă aflată în desfăşurare.
"Potrivit unui bilanţ aproximativ, pot fi identificate peste 100 de arestări pentru fapte legate de terorism", informează raportul.
Potrivit comisiei PCLOB, "15 dintre cazurile examinate implică o legătură cu Statele Unite, în timp ce aproximativ 40 vizează exclusiv agenţi sau planuri în alte ţări".