"Ştiţi bine că din cei circa 11.000 de medici de familie care sunt în România în următorii 5 ani este posibil să iasă la pensie cel puţin 4.000 dintre ei. Asta este vârsta şi atunci trebuie să găsim o soluţie că înlocuim acest corp profesional cu tineri medici şi acest lucru este posibil doar împreună cu universităţile de medicină şi farmacie care nu erau proiectate să pregătească aşa de mulţi medici de familie. Anul trecut am avut pentru prima dată o discuţie foarte serioasă şi am reuşit să creştem numărul de locuri la medicina de familie. Vom continua acest demers încât în fiecare an să avem cel puţin 800 de absolvenţi de medicină da familie ca şi medici specialişti încât să poată să înlocuiască colegii care se vor retrage", a spus Rafila la deschiderea oficială a celei de-a II-a Ediţii a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie.
Potrivit ministrului, în România sunt câteva sute de localităţi care nu au medici de familie.
"În continuare sunt câteva sute de localităţi din România fără medici de familie şi lucrul acesta nu îl vom reuşi noi şi universităţile, nici Ministerul Sănătăţii, decât dacă va exista un parteneriat real cu autorităţile locale care au, cred eu, responsabilitatea ocrotirii sănătăţii comunităţilor pe care le conduc. Cred că medicina de familie va deveni tot mai atractivă şi din punct de vedere al veniturilor, pentru că tipul de servicii pe care medicii de familie le vor face, inclusiv pachetul de servicii medicale preventive, le oferă o creştere a veniturilor", a arătat Rafila.
În opinia sa, încrederea oamenilor în sistemul de sănătate de foarte multe ori depinde de medicii de familie.
Alexandru Rafila şi-a exprimat speranţa ca până la sfârşitul anului Agenţia Naţională de Achiziţii Publice să finalizeze achiziţia echipamentelor pentru dotarea medicilor de familie, astfel încât foarte multe cabinete să dispună de ecograf, electrocardiograf, spirometru.
La rândul său, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Viorel Jinga, a declarat că instituţia de învăţământ superior pe care o conduce a fost singura din ţară care a alocat 20% din locuri medicinei de familie.
Camera Deputaţilor și-a ales noul Birou permanent pentru ultima sesiune ordinară a legislaturii 2020 - 2024
"Universitatea noastră are un centru de simulare. 52 de milioane de lei au fost cheltuiţi pentru a pregăti acest centru şi o parte din simulatoare vor merge la Politehnică, unde aveţi de mâine pe holurile principale şi această simulare. Am fost singurii din ţară care am dat 20% din locurile din ţară pentru medicina de familie şi ne-am luat bobârnace de la cardiologi sau alte specialităţi care au avut impresia că au mai puţini rezidenţi. Vom da şi în acest an pentru medicina de familie, fiind o profesie importantă pentru că voi, pe lângă pacienţi, aveţi şi oamenii sănătoşi", a spus Jinga.
Referindu-se la Şcoala de Vară Internaţională a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie, rectorul UMF a spus că acest eveniment amplu este benefic medicinei în ansamblul său şi reprezintă un proiect ambiţios.
"Ne aflăm la deschiderea unui eveniment amplu şi extrem de benefic medicinei în tot ansamblul său, un proiect ambiţios. (...) Se va aduce o plus-valoare medicinei de familie, medicinei centrate pe pacienţii, întregului angrenaj care compune în oricare ţară un sistem de sănătate sustenabil şi eficient", a arătat Jinga.
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate şi Fundaţia Societatea Universitară de Medicină de Familie AMAS organizează cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie, care se desfăşoară în perioada 2-7 septembrie 2024, în Bucureşti.
Leguma anti-mahmureală. Cum funcționează, ca să nu mai simți efectele alcoolului