“Din ordinul ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu a dispus, în acest sfârşit de săptămână, intensificarea activităţilor pentru protejarea mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
În urma a peste 300 de acţiuni, poliţiştii au constatat aproape 240 de infracţiuni şi efectuează cercetări faţă de 329 de persoane. De asemenea, au fost aplicate aproape 1.000 de sancţiuni contravenționale, iar valoarea bunurilor indisponibilizate este de peste 1.500.000 de lei.
Având în vedere planul general de măsuri pentru siguranţa cetăţeanului, aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, conducerea Poliţiei Române a dispus, în perioada 23 – 28 februarie, intensificarea acţiunilor pentru prevenirea și combaterea pirateriei și a comercializării de produse contrafăcute.
Sub coordonarea Direcţiei de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 1.641 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, ordine publică, rutieră, precum şi din cadrul altor structuri ale poliţiei au participat la activităţi.
Astfel, au fost efectuate peste 300 de acțiuni pentru depistarea agenţilor economici şi a persoanelor fizice care comercializează băuturi alcoolice, piese auto, îmbrăcăminte şi încălțăminte contrafăcute sau produse audio-video piratate.
În urma verificărilor, au fost constatate 238 de infracţiuni, dintre care 26 fapte de evaziune fiscală, 35 de încălcări ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi 177 infracţiuni la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, fiind efectuate cercetări faţă de 329 de persoane.
Pentru neregulile depistate pe linia comercializării produselor, au fost aplicate 955 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 1.586.644 de lei.
De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat 125.773 de bunuri şi au confiscat 105.420 de produse, în valoare totală de aproximativ 1.586.644 de lei.
Poliţia Română continuă acţiunile, la nivel naţional, pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor, prin verificarea legalităţii activităţilor comerciale.
IGPR oferă și câteva exemple de astfel de cazuri în care a fost încălcată legea:
Inspectoratul de Poliție Județean Constanţa:
La data de 25 februarie a.c., poliţistii de investigare a criminalităţii economice din Constanţa au ridicat, în vederea confiscării, articole de îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 12.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială cu puncte de lucru în complexe comerciale situate în municipiul Constanţa, au fost descoperite aproape 80 de articole de îmbrăcăminte şi accesorii care purtau însemnele unor mărci renumite, cu privire la care există indicii că nu ar fi originale.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu:
La data de 26 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu au oprit în trafic, pentru control, un autocar care transporta persoane pe ruta Turcia – România.
În urma verificărilor efectuate, au fost depistați cinci călători care transportau în bagaje îmbrăcăminte, încălțăminte şi parfumuri pentru a le comercializa pe teritoriul României.
Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, purtau însemnele unor mărci protejate în ţara noastră şi ar fi fost achiziționate dintr-un bazar din Turcia.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prejudiciul fiind de aproximativ 147.000 de lei.
De asemenea, cele 618 bunuri, bănuite a fi contrafăcute, au fost ridicate în vederea confiscării.
Inspectoratul de Poliție Județean Mureş:
La data de 26 februarie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş au confiscat peste 150 de produse vestimentare, bănuite a fi contrafăcute.
În urma verificărilor, s-a stabilit că etichetele originale ar fi fost tăiate, iar ulterior ar fi fost ataşate altele, cu denumirea unui brand cunoscut.
Societatea controlată nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea produselor expuse spre comercializare.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 20.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că societatea în cauză desfăşura comerţ de obiecte vestimentare şi în mediul on-line, în prezent site-ul în cauză fiind inactiv.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie de produse care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”.