,,Până în prezent, în judeţul Vrancea au fost distribuite 2.270 de tichete de masă în valoare de 100 de lei persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă începând cu 31 august. Tichetele primite de către DSP Vrancea de la Ministerul Sănătăţii au fost distribuite către toate centrele de vaccinare din judeţ, inclusiv către medicii de familie", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, potrivit Agerpres.
El a precizat că tichetele distribuite sunt departe de a acoperi necesarul, însă pe măsură ce DSP Vrancea va primi alte tichete, acestea vor fi distribuite către persoanele în drept
În judeţul Vrancea, începând cu 1 septembrie şi până în prezent, au fost administrate peste 40.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, majoritatea cu serul Pfizer sau Johnson&Johnson.
De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, în Vrancea au fost administrate peste 160.000 de doze de vaccin anti-COVID.