Reprezentanţii ANPC au transmis, luni, că au desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.
Au fost verificate cele patru fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, precum şi distribuitorii acestuia.
Avertisment sumbru: Dozele de suc și bere pot produce boli grave
”Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 şi 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite. Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare”, au transmis reprezentanţii ANPC.
Potrivit sursei citate, operatorul economic a fost amendat cu suma de 65.000 de lei şi a dispus retragerea de pe piaţă a produselor cu abateri (cele patru loturi) şi a cerut să fie prezentată şi dovada retragerii (a cantităţii retrase) şi a distrugerii acesteia.
ALERTĂ în țară! Apă plată și minerală cu probleme la vânzare. Peste 700 de producători, distribuitori sau comercianți, controlați de ANPC: amenzi uriașe
Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piaţă, către producător, 323.795 sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora.
„ANPC avertizează consumatorii ca, în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziţionată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia. În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamaţie la ANPC”, au mai precizat reprezentanţii ANPC.