"Formalităţile vamale au fost îndeplinite la două puncte de trecere a frontierei. Două coloane (de camioane) au traversat frontiera, una către Doneţk, cealaltă către Lugansk", a declarat Oleg Voronov, adjunctul şefului Centrului de management pentru situaţii de criză din cadrul ministerului, precizând că este vorba despre cea de a paisprezecea acţiune de acest fel pe care Rusia o întreprinde de la începutul conflictului ucrainean.
Potrivit oficialului, fiecare coloană livrează aproximativ 900 de tone de ajutoare, constând în hrană, medicamente, materiale de construcţie şi manuale şcolare, iar din convoi fac parte peste 170 de vehicule.
Rusia a trimis cu cele 13 convoaie anterioare peste 18.000 de tone de ajutoare, începând din august. Al treisprezecelea convoi s-a întors în ţară săptămâna aceasta, după ce a livrat o încărcătură de peste 1.100 de tone în Donbas, unde rebelii separatişti proruşi luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene din aprilie.
Kievul şi Occidentul acuză Moscova că susţine cu armament şi trupe insurgenţii proruşi din estul Ucrainei, acuzaţii dezminţite de către ruşi
Convoaiele au pătruns în estul Ucrainei în contextul în care în regiune a intrat în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, un armistiţiu semnat între beligeranţi joi, la Minsk.