În 1995 președintele SUA Bill Clinton a cerut CIA să declasifice toate documentele cu valoare istorică care aveau cel puțin 25 de ani vechime. Documentele postate online pe site-ul CIA pot fi consultate în versiunea integrală la sediul US National Archives din Washington DC.
Pentru accesarea facilă a bazei online de documente declasificate, cei de la CIA au creat instrumentul online de căutare CREST (CIA Records Search Tool) în anul 2000, însă prin intermediul acestuia se pot identifica titlurile și tematica în care se încadrează documentele. În 2014, organizația nonprofit în domeniul jurnalismului MuckRock a cerut CIA, în baza legii Freedom of Information Act (FOIA), să posteze online toate documentele, însă agenția a răspuns că acest lucru ar presupune o durată de timp de până la șase ani, necesară pentru scanarea tuturor documentelor.
Potrivit Buzzfeed, jurnalistul Michael Best a pornit o campanie pentru strângerea de fonduri pentru copierea manuală, respectiv scanarea tuturor documentelor. În cele din urmă cei de la CIA au acceptat anul trecut să posteze online întreaga arhivă. "Marile secrete" rămân însă... secrete: Directorul pentru gestionarea informației din cadrul CIA, Joseph Lambert, a declarat că agenția a verificat întreaga colecție înainte de publicare și nu au fost reclasificate documentele.
În documentele declasificate există foarte mult material pentru istorici care pot trata teme diferite de cercetare. Arhivele acoperă evenimente în perioada 1940-1990, incluzând detalii despre plecările criminalilor de război din Germania nazistă, tunelul de un sfert de milă de sub Berlin pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale sovieticilor, buletinele interne de informații, memorandumuri ale foștilor directori ai CIA, rapoarte despre OZN-uri și multe altele.