Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Sibiu anunță că cele patru persoane suspectate că ar fi răpit-o pe minora de 14 ani, din Tălmaciu, se află, în prezent, în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și sunt audiate cu privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei.
Este vorba despre patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, domiciliați în orașul Avrig, respectiv localitatea Mârșa.
Polițiștii sibieni continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, respectiv lovire sau alte violențe.