Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Cincinnati, bărbaţii şi femeile cu un aspect fizic atrăgător prezintă mai puține riscuri de a suferi de probleme de sănătate diverse, de la hipertensiune arterială şi astm până la creşterea nivelului de colesterol şi depresie.
Descoperirea a fost făcută, potrivit specialiștilor americani, în urma celui mai mare studiu de până acum dedicat legăturii dintre aspectul fizic şi starea de sănătate, la care au participat aproximativ 15.000 de bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 24 şi 35 de ani, care au fost monitorizaţi de la vârsta de zece ani.
Spre deosebire de cercetările precedente, acest studiu se bazează pe evaluarea gradului de atractivitate fizică realizată prin contactul direct cu subiecţii la experiment, în loc de evaluările realizate pe baza fotografiilor, desenelor şi înregistrărilor video.
În studiul publicat în revista Evolution And Human Behaviour, oamenii de ştiinţă afirmă că gradul ridicat de atractivitate ar putea fi un marker al genelor bune, de care depinde starea bună de sănătate şi probabilitatea crescută de a avea copii sănătoşi.
În timpul experimentului, bazat pe interviuri faţă în faţă şi chestionare, precum şi pe analiza datelor referitoare la starea de sănătate, subiecţii au răspuns la întrebări privind bolile de care au suferit şi simptomele acestora.
Determinarea gradului de atractivitate s-a bazat pe estimarea efectuată de fiecare participant la studiu, după o sesiune de evaluare de 90 de minute.
Bărbaţii şi femeile au fost împărţiţi în cinci categorii - foarte neatrăgători, neatrăgători, cu aspect fizic obişnuit, atrăgători şi foarte atrăgători.
Cercetătorii au observat o legătură directă între gradul ridicat de atractivitate şi scăderea riscului de îmbolnăvire, iar bărbaţii şi femeile cu un aspect fizic atrăgător aveau o atitudine mai bună faţă de starea de sănătate şi îşi luau mai puţine zile de concediu medical.
Descoperirea cercetătorilor americani vine în sprijinul teoriei conform căreia nivelul crescut de atractivitate este un marker al genelor sănătoase.