În ultimele zile, valurile uriașe au fost nelipsite de pe litoralul Mării Negre. Deși a fost arborat steagul roșu, mulți turiști au ignorat avertismentele și au intrat în mare. Au fost zeci de intervenții, iar un tânăr a murit.
Descoperirea scoasă la iveală de experții marini este halucinantă: aproape de țărm s-au format gropi uriașe, unele adânci de 12 metri, din cauza săpăturilor făcute pentru extinderea plajelor. Când sunt și valuri, curenții sunt extrem de puternici și îi trag pe turiști în larg.
Litoralul românesc, invadat de alge. Cum explică experții fenomenul: plajele au devenit verzi. Cât de periculoase sunt, de fapt, pentru turiști
În stațiunea Mamaia, gropile au aproximativ 3 metri adâncime, în Eforie ajung până la 7 metri, iar în Neptun, craterele au chiar şi 12 metri adâncime, spun specialiștii. Salvamarii susțin că din această cauză și operațiunile de salvare sunt îngreunate.
Incidentele din ultimele zile s-au petrecut foarte aproape de un șantier în care încă se lucrează la înnisiparea plajei. Inginerii de mediu trag un semnal de alarmă că în unele zone înotul a devenit periculos și susțin că aceste lucrări nu ar fi trebuit făcute în plin sezon estival. Potrivit salvamarilor, de la începutul verii și până acum, cinci oameni au murit înecați.