Parlamentarul PSD consideră că astfel de scene, demne de filmele de acţiune cu poliţişti, ar trebui să se desfăşoare după ce copiii se trezesc şi, eventual, după ce pleacă la grădiniţă sau la şcoală. În acest mod, politicianul crede s-ar respecta drepturile copilului.
"Percheziţiile matinale la domiciliul unor suspecţi uneori pot afecta membrii familiei acestora printre care copiii minori, aceştia asistând involuntar la aceste proceduri. (...) Autorităţile sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului (...). Vă rog să-mi comunicaţi care sunt reglementările naţionale cu privire la aceste percheziţii dar şi măsurile pe care intenţionaţi să le luaţi în legătură cu modificarea procedurilor pentru punerea în acord cu principiul interesului superior al copilului", i-a scris Florinel Butnaru ministrului Justiţiei.
Psihologii susţin că minorii ar trebui izolaţi într-o cameră, pentru a nu fi marcaţi.
Şi avocaţii consideră că minorii ar putea fi afectaţi de percheziţii, însă oamenii legii spun că trebuie să descindă în funcţie de momentul potrivit pentru anchetă.
În prezent, legea prevede ca percheziţiile domiciliare să nu aibă loc mai devreme de ora 6:00 sau mai târziu de 22:00.