Percheziţii la sediul RAR Bucureşti, joi. Sute de maşini au trecut de inspecţii şi au primit omologări în urma înscrierii unor date false, potrivit unor date din anchetă.
Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, fac, joi după amiază, şapte percheziţii, la sediul unei instituţii din Bucureşti, precum şi la adresele a două persoane din judeţul Ilfov şi Bucureşti, în cadrul unui dosar care vizează mai multe infracţiuni de fals, privind activitatea de verificare tehnică şi omologare a autovehiculelor.
„Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, mai multe autovehicule ar fi fost expertizate, din punct de vedere tehnic, de către instituţia de profil respectivă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Astfel, unele autovehicule ar fi fost detarate, fiindu-le menţionată o masă maximă autorizată mai mică decât cea reală, astfel încât acestea să poată fi conduse cu permis categoria B. Alte autovehicule, tip basculantă, ar fi fost transformate în platforme de transport auto, fără deţinerea unor documente care să ateste noile caracteristici, emise de producător sau de firme autorizate. Alte autovehicule ar fi fost atestate ca "bun tehnic" fără să fi fost expertizate corespunzător din punct de vedere tehnic, autovehicule cărora le-au fost reţinute certificatele de înmatriculare, de către poliţie, pentru defecţiuni tehnice ori modificări neomologate”, transmite, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov într-un comunicat.