La data de 08.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat un număr de 61 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită și dare de mită.
În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov și a municipiului București, un grup infracțional organizat constituit inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români, grupul fiind profilat pe săvâşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.
Scopul grupului l-a reprezentat obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
În fapt, persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele întocmite fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.
Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.
Până în prezent au fost identificați peste 50 cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 79 de persoane.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. București, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O Teleorman, S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Botoșani și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoşani.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Ploiești, potrivit DIICOT.