Reprezentanţii DIICOT au anunţat că miercuri au fost făcute nouă percheziţii în Dâmboviţa, Brăila şi Prahova, într-un dosar penal legat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.
“Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în perioada 2023 - februarie 2024, trei suspecţi au recrutat mai multe persoane vătămate, printre care şi o minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora şi le-au constrâns, prin acte de violenţă şi ameninţare, să practice prostituţia, însuşindu-şi sumele de bani astfel obţinute”, au transmis reprezentanții DIICOT.
Potrivit sursei citate, unul dintre suspecţi şi alte trei persoane cercetate în cauză “au înlesnit altor persoane vătămate practicarea prostituţiei prin închirierea unor imobile, asigurarea transportului la adresele unde erau solicitate şi atragerea de clienţi inclusiv prin anunţuri publicate pe diferite site-uri”.
De asemenea, anchetatorii au precizat că victimelor li s-a asigurat sprijin şi protecţie de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.