”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite de funcţionari publici cu atribuţii de control pe linia respectării legislaţiei privind provenienţa, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, comise în cursul anului 2024”, anunţă DNA.
Polițist din Vâlcea, grav certat cu legea! Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru INFRACȚIUNI extrem de grave
În cursul zilei de marţi au loc percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza judeţului Suceava, reprezentând o instituţie publică şi domiciliile unor persoane fizice.
Cum iarna bate la ușă, Romsilva scoate la vânzare lemn pentru foc. Cât cere pe un metru cub
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.