Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 - 2014, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. În fapt, persoanele în cauză, prin intermediul a 20 de societăți comerciale, ar fi efectuat operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate, se arată într-un comunicat al Poliției.
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu 37.950.712 lei, constând în impozit pe profit neconstituit și T.V.A. dedusă în mod ilegal. De asemenea, sumele de bani rulate prin circuritul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în cuantum de 117.746.750 de lei.
Potrivit agerpres.ro, stilista Adina Buzatu, un avocat și scriitorul Eugen Burada se află printre suspecții din dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani.
Au fost dispuse măsuri asigurătorii până la concurența prejudiciului creat, în vederea recuperării acestuia în totalitate.