Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au făcut cinci percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu.
„Astfel, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiţi ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecţiuni psihice şi încadrată în grad accentuat de handicap). În realizarea scopului infracţional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiţi ar fi transportat şi adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România şi Austria, în vederea exploatării acesteia.
De asemenea s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbaţi ar fi determinat patru persoane să practice prostituţia pe teritoriul României şi Austriei şi ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea şi închirierea de locuinţe, postarea de anunţuri pe internet, racolarea clienţilor, transportarea şi protecţia acestora, obţinând sume de bani din activitatea desfăşurată”, a precizat IPJ Constanţa.
Sursa citată a menţionat că în perioada iulie 2021 - februarie 2022, bărbaţii ar fi obţinut foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei, de către cele patru persoane. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.