În cursul zilei de 13 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul Cluj Napoca, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit primelor informaţii, oferite de surse din anchetă, una dintre cele două instituţii publice verificate este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Judeţene Cluj și Sălaj, și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.