Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), remis vineri AGERPRES, acțiunea a vizat documentarea activității infracționale a mai multor persoane, bănuite că repuneau în circuitul economic tutun și alte produse alimentare procurate dintr-o groapă de gunoi, din localitatea Chiajna.
"În urma perchezițiilor, au fost confiscate aproximativ 3 tone de tutun mărunțit, 9 dispozitive de prelucrat tutunul, 1.160 de țigarete nemarcate, 400 de dolari și 20.276 de lei. Au fost depistate 69 de persoane, care ar fi desfășurat activități lucrative, fără forme legale, aspecte aflate în verificarea inspectorilor de muncă", precizează IGPR.
Potrivit comunicatului difuzat vineri, polițiștii au pus în executare mandate de aducere emise pe numele administratorului unei societăți comerciale din Călărași, bănuit că ar fi efectuat activități de colectare a deșeurilor la groapa de gunoi, și pe al altor șase persoane cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani, toate din comuna Spanțov, județul Călărași.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 1.200.000 de lei, conform IGPR.
Cele 25 de percheziții au fost efectuate, joi, de polițiști ai IPJ Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.
La acțiune au participat și polițiști de investigare a fraudelor și de la acțiuni speciale din Prahova, Giurgiu și Ilfov, precum și specialiști de la Garda de Mediu București și de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași.