Procurorii DNA fac, marţi, 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu într-un dosar de corupţie privind fapte săvârşite de funcţionari publici. Una dintre percheziţii arfe loc la o instituţie publică, iar celelelate la domiciliile unor persoane şi la sediile unor firme.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 - 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale", au transmis reprezentanții DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, mai arată DNA.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar este vorba despre fapte de luare de mita și trafic de influență, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate menționează că angajați ai Direcției Vamale București ar fi primit mită, în mai multe rânduri, între 600 și 12.000 de euro pentru permitere intrare în țară de bunuri contrafăcute sau fără documente. Aceleași surse afirmă faptul că banii erau oferiți de cetățeni turci și mai ales chinezi, persoane ce vor fi aduse la audieri la sediul DNA după finalizarea activităților din teren.