“La data de 17 decembrie a.c., poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, efectuează 72 de percheziţii în judeţele Mureş, Harghita, Suceava şi în municipiul Bucureşti”, se arată în comunicatul IGPR.
Percheziţiile domiciliare sunt desfăşurate pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în comiterea de infracţiuni prevăzute de Codul Vamal şi Codul Fiscal, contrabandă cu ţigări şi alcool.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, fiind vizată activitatea infracţională a 7 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.
În fapt, mai multe persoane din municipiul Tîrgu-Mureş sunt bănuite că ar fi constituit o reţea ilegală de comercializare de ţigarete netimbrate şi alcool nefiscalizat, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor aferente.
La acţiune participă poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Mureş, Harghita, Suceava, de investigaţii criminale şi de la acţiuni speciale.
Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
La percheziţii participă şi jandarmi.