"Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2010-2015, persoanele în cauză ar fi achiziționat, fără forme legale, piei de animale (bovine), pentru care ulterior ar fi obținut documente fictive, de la societăți comerciale cu comportament tip 'firmă fantomă', pentru a fi comercializate unor mari procesatori din Comunitatea Europeană, cu scopul de a solicita și obține rambursare de TVA", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis AGERPRES.
Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile și sediile unor societăți comerciale aparținând mai multor persoane din județele Alba, Sibiu, Călărași, Giurgiu, Ilfov și din București.
"Vor fi puse în executare 18 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, care urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale", se arată în comunicat.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție din județele Ilfov, Sibiu, Călărași, Giurgiu și Poliției Capitalei.
Suportul de specialitate este asigurat de Departamentul de Informații și Protecție Internă.