Potrivit procurorilor, începând cu luna iunie 2015, pe raza judeţului Galaţi a fost iniţiată constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată cu produse accizabile din tutun, provenite din Republica Moldova.
Acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, membrii acestuia, au introdus în mod ilegal, din Republica Moldova în România, prin punctele destinate controlului de frontieră şi prin sustragerea de la controlul vamal, cantităţi importante de ţigări diverse mărci, respectiv peste 64.500 pachete cu ţigări cu timbre de accizare Republica Moldova ori fără timbre de accizare.
La sediul Serviciului Teritorial Galaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor fi conduse, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale peste 40 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost derulată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.