În această dimineaţă, aproximativ 200 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pun în aplicare 47 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Sibiu, Prahova şi Brăila, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul construcţiilor şi IT.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în perioada 2009 – 2016, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, suspecții au înregistrat achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, în valoare de 142 milioane lei, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe şi impozite, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind estimat la 64 milioane lei.
În vederea recuperării prejudiciului a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 59 de imobile, în valoare de 50 milioane lei de lei şi asupra a 56 de conturi bancare aparţinând persoanelor implicate.
Potrivit polițiștilor, 49 de persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1.