'Sunt în măsură să confirm că printre victime se află un general american care a fost ucis', a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, care nu a dezvăluit identitatea ofițerului, așteptând ca familia să fie informată mai întâi.
Atacul va face obiectul unei anchete conduse în comun de armata afgană și forța internațională a NATO (ISAF), a precizat el, într-o conferință de presă la Washington. Este vorba despre militarul cu cel mai mare grad care și-a pierdut viața pe teatrul de operațiuni de la începutul intervenției coaliției internaționale din Afganistan în 2001.
Atacul s-a desfășurat în jurul orei locale 12:00 (07:30 GMT) într-un complex al Ministerului afgan al Apărării dedicat formării militare — Universitatea de Apărare 'Mareșal Fahim'. Atacatorul, un soldat afgan, a fost ucis după ce a deschis focul, conform contraamiralului Kirby. Până la 15 persoane au fost de asemenea rănite, potrivit lui. Conform armatei germane, unul dintre generalii săi se numără printre răniți.