,,Până în data de 15 aprilie, orice pensionar din România va avea banii acasă, indiferent de forma de plată. Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă şi nu li s-a acordat punctaj'', a spus Budăi.
Ministrul a dat și câteva exemple. Vezi lista
Şeful de la Muncă a dat asigurări din nou că majorarea de pensii prevăzută a fi aplicată de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei, nu este în pericol şi sunt banii necesari în buget.
Băsescu: "Pensionarii au fost păcăliţi de Dragnea şi ai lui"
Ministrul Muncii a explicat și de a întârziat plata alocațiilor pentru copii.
,,Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern, însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat'', a spus acesta.
,,Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai”, a mai spus ministrul Muncii.