Numărul pensionarilor din România a ajuns anul trecut la 5,257 milioane, în scădere cu 49.000 faţă de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 6,3%, la 948 de lei (211 euro), potrivit datelor publicate de INS.
Pensia medie a urcat cu aproape 100 de lei în ultimii doi, însă numărul pensionarilor a scăzut cu aproape 90.000 de persoane.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat recent că punctul de pensie va creşte, din luna iulie, la 1.000 de lei, în ciuda recomandărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI). Va fi a doua majorare din 2017 a punctului de pensie, după ce acesta a crescut la 1 ianuarie 2017 cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei. Până la 31 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie s-a situat la 871,7 lei.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Raportul prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 la 10 în judeţul Teleorman.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei, iar raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi fără contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,3% (comparativ cu 57,8% în anul precedent).
Bomba cu ceas din sistemul de pensii. Banii din taxe și impozite sunt tot mai puțini...
Numărul total al beneficiarilor pensiei sociale minim garantate, în anul 2016, a fost de 566.600 persoane, din care 459.400 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat şi 107.200 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori.
Pensia medie în România
2014 - 847 lei
2015 - 894 lei
2016 - 948 lei