Fiecare beneficiar care se pensionează va putea să ceară să i se dea banii din cont, toți deodată sau în rate, dar care nu se vor întinde pe mai mult de cinci ani. Până acum, aveam reglementate detaliile în care se pot retrage banii doar pentru două categorii de persoane, însă un act normativ recent al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) va introduce, din 2018, regulile de retragere a banilor pentru încă o categorie de persoane: cei ce se pensionează pentru limită de vârstă și au un activ micuț la Pilonul II, scrie avocatnet.ro.
E vorba de cei care beneficiază de pensie de invaliditate și de cei care decedează înainte să depună o cerere pentru obținerea unei pensii private, caz în care banii, desigur, revin moștenitorilor.
Recent, în Monitorul Oficial a apărut un act normativ care completează aceste două situații cu încă una: situația celor care se pensionează pentru limită de vârstă și nu au suficienți bani în cont pentru a primi pensia privată, alături de cea de la stat.
Norma ASF nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 13 decembrie 2017 și se va aplica de la 1 aprilie 2018.