Silviu Prigoană a declarat că a știut să își asigure bătrânețea și că în acest moment nu mai are nicio afacere, singura lui sursă de venit fiind pensia.
„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa bancnote mari!... mi-aduce cash poștașul”, a spus Silviu Prigoană în cadrul unui podcast pe YouTube.
Fostul afacerist spune că timp de 20 de ani a plătit zeci de mii de euro la stat lunar, spre deosebire de asociații săi, motiv pentru care acum trăiește în lux numai din pensie. În plus, îl dă exemplu negativ și pe Irinel Columbeanu.
„Am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la stat era de 60.000 de euro lunar. Irinel Columbeanu, dacă el contribuia în vremea când era boier, astăzi nu ajungea la mila nimănui. Lui dacă îi intra 5000-4000 de euro ca doamnei Tatoiu in cont pe lună, nu cred că avea nevoie de vre-un sprijin de undeva. Făcea ca mine, și măcar 4000-5000 de euro dădea pe lună la stat, atunci când avea, acum nu mai ajungea pe drumuri, la mila altora, să facă chetă și să se roage de lume pentru bani”, a mai spus fostul om de afaceri.
Silviu Prigoană spune că în vremea în care se ocupa de afaceri acesta avea 5 milioane de euro profit pe an.